retete culinare

GULAS LA CEAUN
- scris de TRANDAFIRESCU CRISTIAN la data de: vineri, 18 ianuarie 2013, ora 19:00:
 

Mâncare de aer curat şi dătător de foame, de foc liber arzând sub ceaun, de prieteni adunaţi laolată pentru a împărtăşi aceeaşi mâncare, gulaşul îşi depăşeşte condiţia de supă groasă sau tocană cu carne de vită şi tinde către ceva mai mult. Dar ce este gulaşul? O supă grosuţă sau o mâncare din carne de vită, ceapă şi ardei – o ţâră gras şi o parte iute – cu găluşte sau cartofi fierţi în zeama-i boiată. Căci boiaua de ardei, paprika, uşor prăjită alături de carne, ceapă şi ardei, e cea care dă gustul autetic, patina amărui-afumată, acestui fel unguresc care se bucură de egal succes în Austria, nordul Italiei, pe tot întinsul Cehiei şi Slovaciei, Sloveniei, Serbiei şi României.
Gulaş, guiaş – cum se pronunţă în maghiară, nu înseamnă altceva decât văcar. Că e de vacă. Există mai multe extensii ale gulaşului, răspândit prin tot vechiul imperiu Austro-Ungar, dar câteva constante sunt musai să existe: carne, ceapă, ardei, boia de ardei, piper, roşii şi chimen, pătrunjel verde. La variabile putem trece găluştele care se înlocuiesc cu cartofi, două linguri de smântână, poate şi una de făină, vreo două frunze dafin şi vreo trei căţei de usturoi, o frunză de ţelină. Tot la variabile ar intra şi forma de agregare (supă sau tocăniţă). Eu optez pentru tocăniţă. Nu mă simt prea bine la gândul că stau două ore lângă ceaun ca să fac o supă. Iată reţeta unui gulaş garantat bun, făcut cu cartofi ca să ne fie viaţa simplă. Prietenii ştiu de ce. Cine a cărat cu infinite precauţii două ouă crude pe munte şi a încercat să facă găluşte în bucătăria improvizată de lângă un cort ştie ce spun.
N-aveţi cum să-l greşiţi, mai ales dacă-i aveţi pe Sandu si Gabi lângă foc la ceaun....
Porţii: 12 
Timp preparare: 2 ore
Ingrediente:
1,5 kilograme pulpă de
vită
2 kilograme de cartofi
2-3 cepe mari
3 ardei graşi sau kapia (frumoşi ar fi roşii)
2 ardei iuţi (după ce aţi verificat că cei roşii nu sunt iuţi)
4 roşii cărnoase (sau 2 conserve de roşii decojite)
50 grame de untură
2 linguri de boia de ardei dulce
o lingură rasă de chimen
2-3 frunze de dafin (opțional)
o legătură de pătrunjel care pocneşte de cât e de proaspăt şi crud e
o linguriţă de zahăr

Preparare:
Tăiaţi carnea de vită în cuburi potrivit de mari, cât o îmbucătură de bărbat. Curăţaţi ceapa şi tăiaţi-o în peştişori, nu foarte subţiri. Curăţaţi cartofii şi tăiaţi-i în cuburi mărişoare. Lăsaţi cartofii într-un vas cu apă să nu se înnegrească. Curăţaţi ardeii graşi şi tăiaţi-i în pătrate mari. Procedaţi la fel cu cei mici dar pe care îi tăiaţi mai mărunt. Faceţi focul. Beţi o bere.
Încingeţi untura în ceaun şi, după ce sfârâie bine, adăugaţi carnea de vită. Amestecaţi energic câteva secunde să se rumenească bine până când carnea începe să-şi lase zeama. Nu spumiţi că e păcat de Dumnezeu. Lăsaţi carnea să-şi facă de cap în amestecul ei, să prindă a se frăgezi înăbuşit. Când toată zeama a scăzut şi carnea prinde a se prăji din nou în grăsime, adăugaţi ceapa şi ardeii şi căliţi-i cu pricepere. Când prind a se înmuia adăugaţi boiaua şi seminţele de chimen (măcinat sau întreg). Lăsaţi-le şi pe ele să se rumenească. Aveţi grijă însă să nu le ardeţi. Stingeţi cu vreo doi litri şi jumătate de apă şi lăsaţi să fiarbă vreo jumătate de oră. Mai beţi o bere.Mai gustati un vin...Aveti grija la Elvis !!!
Când carnea e aproape fiartă, adăugaţi cartofii şi roşiile (tăiate în bucăţi generoase), cu grijă să nu vă ardeţi (nu uitaţi că aţi băut deja două beri! lăsaţi-o mai uşor). Săraţi delicat amestecul şi dacă e prea puţin lichid mai completaţi. Nu exageraţi cu apa. Ingredientele trebuie să fie acoperite la limită. Adăugaţi şi linguriţa de zahăr care trebuie să taie din acreala roşiilor.
Lăsaţi gulaşul să mai fiarbă vreo jumătate de oră. Carnea trebuie să fie moale, cartofii fierţi, iar fiertura grosuţă şi gustoasă. Completaţi cu sare şi piper. Dacă o doriţi mai groasă puteţi să legaţi fiertura cu puţină făină amestecată cu smântână sau suc de roşii. Aveţi grijă doar ca făina să fie bine înglobată în lichid înainte de a o turna în gulaş.
Serviţi cu pătrunjel tocat deasupra, o felie de pită neagră, un ardei iute şi o lingură de smântână lângă. Acum chiar puteţi bea o bere. Meritaţi! Traiasca bucatarii !!! Sper ca domnii Sandu si Gabi sa nu ne uite......
 

PLACHIE DE CRAP
- scris de TRANDAFIRESCU CRISTIAN  la data de: sambata, 08 decembrie 2012, ora 20:26:
 Ingrediente necesare: 750 g. crap, 3 linguri ulei, 2 cepe, 4-5 catei usturoi, 1/4 lingurita cimbru pisat, 2-3 linguri bulion, 1 ½ pahar apa, un virf cutit zahar, sare,1/2 lingurita piper macinat,si una sticla su vin,alb,sec si rece!
Pestele proaspat sau dezghetat se taie in bucati nu prea mari, se sareaza si se lasa sa stea intr-un vas acoperit pina se prepara urmatorul sos: se pune intr-o cratita ceapa taiata rondele, se toarna apa si se lasa sa fiarba la foc mic 10-15 minute, apoi se adauga uleiul, zaharul, usturoiul bine strivit, cimbrul si bulionul. Dupa ce da un clocot-doua, se pun bucatile de peste, se potriveste de sare,se adauga piperul si se lasa sa fiarba acoperit, la foc foarte mic sau in cuptor pina cind scade bine sosul.Se serveste alaturi de prieteni si vin...Aceasta reteta i-o dedic scumpului meu prieten Sandu,cu rugamintea sa ne-o faca pe malul baltii!



MORUN (SOMON) PESCARESC
- scris de TRANDAFIRESCU CRISTIAN  la data de: duminica, 08 iulie, 2012, ora 17:01:
 Cantitate pentru 4 portii:
— morun sau somon fara cap 1 kg
— ulei 100 ml
— ardei gras 100 gr
— rosii proaspete sau conserva 200 gr sau 100 gr
— patrunjel verde o legatura
— pasta de tomate 20 ml
— usturoi
— cimbru
— piper macinat
— vin alb 50 ml
— sare

Morunul se curata, se spala, se portioneaza in bucati si se sareaza. Ardeiul se curata, se spala, se taie fisii.
Rosiile proaspete se spala, se oparesc, se curata de coaja si se taie felii. Pasta de tomate se dilueaza in 50 ml apa.
Usturoiul si patrunjelul se curata, se spala si se taie marunt.
Bucatile de morun(somon) se aseaza intr-o tava cu 100 g ulei, usturoi, cibru, piper, se introduc la cuptor si se prajesc.
Se adauga ardei gras, pasta de tomate, rosii, 50 g ulei si se introduc din nou in cuptor 30 minute.
Spre sfirsitul fierberii, se adauga vinul.
Se serveste cald,sau rece alaturi bineinteles de o bardaca de feteasca,rece,si sec.(cine poate......)



FILE DE PESTE CU CASCAVAL LA CUPTOR
- scris de TRANDAFIRESCU CRISTIAN  la data de: duminica, 08 iulie, 2012, ora 16:37:
 O reteta foarte simpla, sanatoasa si gustoasa de a gati pestele. Este bun pestele si ca mancare calda si ca aperitiv.
Semipreparate:
Maioneza de casa =200 g
Ingrediente:
File de peste =800 g
Puteti folosi file a oricarui peste, important este sa fie fara oase.
Ceapa alba =3 buc
Maioneza =200 g
Cascaval clasic =200 g
Sare =0.5 lingurite
Piper negru =0.25 lingurite , puneti dupa gust 

-Spalati fileul de peste, scoateti pielea, taiati bucati medii si aranjati intr-o tava de cuptor.
-Sarati si piperati dupa gust.
-Ungeti bucatile de peste cu maioneza.
-Taiati ceapa fideluta si puneti peste maioneza. 
-Peste ceapa radeti cascavalul si puneti tava la cuptor 30-40 de minute. 
-Cand se rumeneste, pestele se scoate din cuptor.
Se serveste stropit cu suc de lamaie,alaturi bineinteles de un vin alb,sec si rece....(cine poate...)
Pofta buna,si fir intins............



 CRAP MARINAT (MACROU, SCRUMBIE)
- scris de TRANDAFIRESCU CRISTIAN  la data de : joi, 26 ianuarie, 2012, ora 19:55:

SE CURATA PESTELE SI SE TAIE BUCATI.SE SPALA SI SE LASA IN APA RECE CIRCA 30 MINUTE,REPETANDU-SE ACEASTA OPERATIE DE CIRCA 3-4 ORI(ASA SE CURATA DE SANGE,ALBINDU-SE CARNEA PESTELUI) SE PUNE PESTELE INTR-UN RECIPIENT INCAPATOR SI SE ACOPERA CU SARE, LASANDU-SE PANA A DOUA ZI. INTR-O OALA SE FIERBE OTET DIN VIN(DE TECUCI,SAU DE TG.BUJOR) CU APA IN PROPORTIE DE JUMA~JUMA,DUPA CARE SE LASA ACEASTA COMPOZITIE LA RACIT(NEAPARAT). DUPA CE SCOATEM PESTELE DE LA SARE IL TRECEM PRINTR-UN JET DE APA SA CADA SAREA DE PE EL(ASA ISI IA SARE EXACT CAT TREBUIE). IN BORCANELE IN CARE PREGATIM ACEASTA DELICIOASA MARINATA SE ASEAZA UN STRAT DE INELUSE DE CEAPA,MORCOVI(RONDELE) BOABE DE PIPER SI DE MUSTAR,1~2 FRUNZE DAFIN,DUPA CARE ASEZAM UN RAND DE PESTE,APOI IAR UN RAND DE CEAPA,MORCOVI,PIPER,BOABE DE MUSTAR,DAFIN,IAR UN RAND DE PESTE,REPETANDU-SE ACEASTA OPERATIE PANA LA UMPLEREA RECIPIENTULUI IN CARE DORITI SA FACETI MARINATA . LA URMA SE TOARNA COMPOZITIA FORMATA DIN OTET CU APA ,,RECE"(ATENTIE !!!) DUPA CARE SE CAPSEAZA LASANDU-SE DEPOZITATE IN LOC FERIT DE CALDURA. DUPA CIRCA DOUA TREI SAPTAMANI O SA SERVITI O MARINATA LIMPEDE SI GUSTOASA CUM NU ATI MAI MANCAT VREODATA,ALATURI DE O CEAPA BINE ZDROBITA,SI DE UN PAHAREL DE PALINCUTA.....POFTA BUNA!!!



CONSERVA DE PESTE (MACROU)
- scris de TRANDAFIRESCU CRISTIAN  la data de: marti, 10 ianuarie, 2012, ora 19:52:

 MACROUL SE CURATA,SPALA,SI SE TAIE BUCATI. INTR-UN VAS INALT SE PUNE UN RAND DE CEAPA TAIATA FIDELUTA,UN RAND DE PESTE,ULTIMUL SI PRIMUL RAND FIIND DIN CEAPA.PRINTRE ACEASTA COMPOZITIE SE ADAUGA PIPER BOABE,SARE,DAFIN,DELICAT,PIPER MACINAT.SE TOARNA APA CAT SA CUPRINDA,PLUS 3/4 ULEI DINTR-UN PAHAREL.SE FIERBE LA FOC MIC 1 ORA SI JUMATATE,DUPA CARE SE ADAUGA O JUMATATE DE KG DE SUC DE ROSII DULCE,SI SE MAI FIERBE O JUMATATE DE ORA.SE SERVESTE ALATURI DE UN VIN ALB,DEMISEC,(SEC CINE POATE...) POFTA BUNA !!!



MACROU LA CUPTOR
- scris de  TRANDAFIRESCU CRISTIAN  la data de : miercuri, 04 ianuarie, 2012, ora 16:25:

INGREDIENTE
- 2 KG MACROU,2 CEPE POTRIVITE,PIPER BOABE,SARE,PIPER MACINAT,FOI DE DAFIN,2 LAMAI,BOABE DE MUSTAR,OTET,FAINA ALBA.

- MOD DE PREPARARE: SE CURATA MACROUL,SE INLATURA CAPUL SI SE TAIE BUCATI.SE AMESTECA PE O FARFURIE INTINSA SARE FINA CU FAINA,DUPA CARE SE TAVALESTE MACROUL PRIN EA.IN TAVA FACE UN PAT DIN RONDELE DE CEAPA,PESTE CARE SE ASEAZA MACROUL.SE ADAUGA LAMAIA TAIATA FELII,BOABELE DE MUSTAR,DE PIPER,FOILE DE DAFIN(NU MAI MULT DE 3,4 FOI)PIPER MACINAT DUPA GUSTUL FIECARUIA,DUPA CARE SE COMPLETEAZA CU APA PANA LA JUMATATEA NIVELULUI MACROULUI.SE ADAUGA PUTIN OTET DUPA GUST SI SE BAGA LA CUPTOR LA FOC POTRIVIT.LA CIRCA 25-30MIN.SE INTOARCE PESTELE SI SE MAI LASA 20-30MIN PANA ESTE GATA.SE SERVESTE OBLIGATORIU CU UN VIN ALB,RECE,DEMISEC(SEC CINE POATE). POFTA BUNA!!!


CRAP LA CUPTOR CU CARTOFI
-scris de ALEXANDRU  la data de:  luni, 09 ianuarie, 2012 ora 10:46:

-INGREDIENTE:
- un crap la aproximativ 3 kg.;
- aprox.1kg. cartofi;
- 1kg.rosii bine coapte;
- 3-4 cepe;
- usturoi- o capatana;
- 2 lamai;
- un ardei gras;
- o legatura de patrunjel;
- suc de rosii facut in casa (sau bulion);
- ulei de masline;
- sare;
- piper;
- cimbru;
-MOD DE PREPARARE:
-curatam pestele, ii taiem capul, ii dam sare, piper si cimbru dupa gust; taiem cateva felii de lamaie si le introducem in burta pestelui (aceasta operatie se face, de regula, cu o zi inainte, apoi il punem la rece);
-curatam cartofii, ii spalam, ii taiem felii (mai groase);
-in tava cuptorului punem putin ulei apoi asezam uniform cartofii; adaugam 2-3 catei de usturoi taiati felii subtiri, turnam apa cat sa-i cuprinda, bagam tava in cuptorul incalzit si o lasam la foc potrivit;
-curatam ceapa, o taiem solzi, apoi o punem intr-o tigaie la calit cu putin ulei;
-spalam rosiile si le dam pe razatoare;
-curatam usturoiul si il pisam sau il dam pe razatoarea mica;
-cand ceapa a devenit aurie punem peste ea, in tigaie, rosiile, usturoiul si amestecam la foc mic; in acest timp adaugam si sucul de rosii sau bulionul; punem sare dupa gust; lasam la fiert cca.5-7 minute;
-cand cartofii sant aproape fierti, ii presaram cu sare, piper, cimbru- dupa gust; cu o lingura adaugam o parte din sosul preparat, cat mai uniform;
-asezam pestele in tava; acesta poate fi despicat in doua parti (se patrunde mai bine) si lasam la foc mic cca. 30-40 min.; cand pestele este aproape facut turnam peste el restul sosului; deasupra taiem cateva felii de lamaie, rondelele de ardei gras si presaram fruzele de patrunjel;

Pestele se serveste ca atare, cu garnitura de cartofi si, bineinteles, cu un pahar de vin alb alaturi.
Incercati si voi! POFTA BUNA! 

PESTE ALB LA CUPTOR.
-scris de  DORU  la data de: joi, 14 iulie 2011, ora 19:04:

Ingrediente
- peste alb ( salau, merluciu, etc.)
- doua cepe potrivite ca marime ;
- doi - trei catei de usturoi ;
- 4 linguri de ulei de floarea-soarelui ;
- jumatate de kg de rosii bine coapte ;
- mustar - o lingura ;
- patrunjel verde ;
- sare si piper - dupa gust.

Mod de preparare
Se incing 2 linguri de ulei si se calesc in aceeasi tigaie ceapa si usturoiul. Se adauga rosiile, sarea si piperul si se fierb aproximativ 5-6 min. fara capac. Dupa ce s-au calit legumele, se rastoarna intr-un vas iena. Pestele (sarat si piperat) se asaza peste legume. Se toaca marunt patrunjelul si se amesteca cu mustarul si uleiul care a ramas. Cu aceasta ''pasta'' se ung fileurile de peste. Se acopera totul cu un capac, se baga in cuptor la 200 grade C si se lasa pestele sa se patrunda. Dupa aproximativ 20 de min. se poate servi alaturi de o garnitura din cartofi ''natur''.

Doru va doreste ''POFTA BUNA!''


MACROU MARINAT.
 -scris de  ALEXANDRU  la data de:  Joi , 17 Noi 2011, ora 12:40:
 Pestele gras (macroul, scrumbia) se poate marina in stare cruda- adica fara prajirea acestuia in prealabil- si poate fi pastrat mai multa vreme la temperaturi joase fara a se adauga conservanti sau alte ingrediente mai putin sanatoase.
Am ales ca titlu macroul dar poate fi folosit pentru preparare orice peste gras: scrumbie (de orice fel), stavrid, hering, etc.
Dar iata modul de preparare (ca-mi lasa gura apa!):

- Ingrediente:
- macrou;
- ceapa;
- morcov;
- foi de dafin;
- piper boabe;
- ienibahar boabe;
- otet;
- sare.

- Modul de preparare:
- curatam pestele, il spalam; apoi il taiem rondele (medalioane) si-l saram dupa gust. Il asezam intr-un vas si-l lasam cca. 2-3 ore sa-si ia sare.
- taiem rondele de ceapa si morcov.
- in borcane de 800 ml. sau 1500ml. asezam cat mai uniform pestele, ceapa si morcovul.
- amestecam, intr-un vas incapator, o parte otet si doua parti de apa peste care punem cateva foi de dafin si cateva boabe de piper si ienibahar. Punem compozitia la foc potrivit si se clocoteste aproximativ 10 minute.
- compozitia fierbinte se toarna in borcane, peste pestele, ceapa si morcovii aflati deja acolo.
- strangem bine-bine capacele borcanelor, le invelim in prosoape si le lasam sa se raceasca lent.
- asezam borcanele intr-un loc ferit de soare, la temperatura camerei.
- dupa 5-6 zile de la preparare marinata poate fi consumata. Se serveste alaturi de cateva masline si, bineinteles, cu o tuica buna.
Nu am notat cantitatile necesare pentru ca totul se prepara dupa gust. Trebuie avut in vedere faptul ca otetul pus in compozitie va ''descompune'' toate aromele celorlalte mirodenii. Deci, la prima preparare, va sfatuiesc sa fiti mai ''zgarciti'' cu acestea pentru ca, in caz contrar, nu veti mai simti gustul pestelui.
Deasemenea, in vasul in care se fierb mirodeniile putem adauga o lingura-doua de ulei; dar atentie! aceasta operatie se va face doar daca pestele este slab! In caz contrar va deveni prea gretos.

Nu pot decat sa va urez ''POFTA BUNA!''

SARAMURA DE CRAP
- scris de ALEXANDRU , la data de: Lun 7 Mar 2011, ora  15:42:
 INGREDIENTE:
- un crap la vreo 2-2,5 kg;
- 3-4 ardei grasi de marime potrivita;
- 1-1,5 kg. rosii bine coapte;
- 1 capatana usturoi;
- cimbru;
- ardei iute;
-piper negru macinat;
- 1 legatura de marar si 1 de patrunjel;
-sare.

 MOD DE PREPARARE:
- crapul curatat se da cu un praf de sare. Ideal ar fi ca pestele sa fie dat cu sare inca din ziua prealabila prepararii lui. Se poate presara si cu putin piper si cimbru. Bineinteles, fiecare procedeaza dupa gustul sau;
- se pune pestele pe gratar dupa ce, in prealabil a fost uns cu putin ulei, pentru a nu se lipi;
- rosiile impreuna cu ardeii grasi, dupa spalare, se vor aseza pe gratar pentru coacere;
- spalam mararul si patrunjelul; apoi le tocam marunt;
- curatam usturoiul-3-4 catei si-l taiem rondele fine;
- punem la fiert aprox. 1L de apa;
- dupa ce s-au copt pe gratar, ardeii grasi si rosiile vor fi curatate de pielita si vor fi tocate marunt-marunt, eventual pasate intr-un bol;
- toate ingredientele: ardeii grasi, rosiile, usturoiul tocat, mararul, patrunjelul, un praf de sare, piper, cimbru vor fi amestecate intr-un vas;
- pestele, dupa coacerea lui pe gratar, va fi asezat intr-un vas incapator. Peste el aducem amestecul de ingrediente precum si apa care tocmai a dat in clocot. Se acopera vasul cu un capac si se lasa timp de 5-10 minute. In aceasta ''infuzie'' se poate adauga ardei iute taiat marunt precum si cateva felii de lamaie. In locul usturoiului taiat felii se poate prepara si un mujdei frecat cu putin ulei, accentuandu-se astfel aroma.
BINEINTELES, NU TREBUIE SA LIPSEASCA MAMALIGUTA.
POFTA BUNA!

MACROU CU SMANTANA SI LAMAIE
scris de TRANDAFIRESCU CRISTIAN, la data de: marti, 26 aprilie, 2012, ora 18;09.
Pentru prepararea acestei delicioase retete avem nevoie de urmatoarele ingrediente:
-4 buc. macrou,
-1 ceasca smantana,
-unt cat o nuca,
-3 lamai,
-3 linguri ulei,
-3 cepe micute,de apa,
-o legatura depatrunjel,
-piper macinat, sare.
-200ml palinca ardeal,
-1 fiola 750 ml Aligote sec.
Se curata cepele si se taie rondele. Untul si uleiul se pun intr-o tigaie, se adauga ceapa si se caleste, apoi se stropeste cu sucul de lamaie si se da tigaia la o parte de pe foc. Macroul eviscerat si spalat se pune intr-o tava pentru cuptor.
O parte din ceapa pregatita se incorporeaza in peste, alta parte se pune pe deasupra.
Se presara sare si piper si se introduce in cuptor aproximativ 30 min., la foc potrivit.
Se toaca o legatura de patrunjel si 2 cepe mici de apa si se amesteca cu smantana.
Mod de servire:
Pestii deja preparati se garnisesc in interior si exterior cu amestecul de smantana si se servesc imediat cu niscavai cartofi nature,alaturi de o palincuta, urmata obligatoriu de un vin rece,alb, bineinteles si sec pentru cine poate......
Nu pot sa va doresc decat "pofta buna" si clasicul "BAFTA LA PESTE"





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu