duminică, 22 mai 2011

24 Mai

Gânduri pentru 24 Mai
Unul dintre marii actori ai acestei ţări, în unul din celebrele sale monologuri făcea o paralelă între viaţa cotidiană şi tenisul de câmp, repetând după fiecare secvenţă prezentată cuvintele: C-aşai în tenis !
Tenisul de câmp uneori este şi un sport de echipă, având un căpitan care spre deosebire de alte sporturi este nejucător. Parafrazându-l pe Toma Caragiu pot spune: C-aşai în tenis ! asociaţia noastră de pescari pe lângă cei aleşi în urma adunării generale de constituire are un căpitan nejucător.
CAPITANUL NEJUCATOR
Luna mai în care ne aflăm m-a determinat să aştern aceste râduri, încercând să fac un portret a celui care de multe ori ne este precum un frate.
Dacă pe majoritatea dintre noi ne macină această patimă a pescuitului, despre el putem spune că nu are nici o atracţie, în schimb ne urmează cu stoicism fie ploaie, ger, caniculă sau alte vicisitudini ale vremii peste tot în pelegrinările noastre.
Atunci când soarta ni se arata potrivnică, precum într-una din ieşiri la Prut când din 40 de lanste armate înşirate dea lungul apei , într-o zi de splendidă de vară, la Lacul 1, a cărui luciu era precum al apei din cadă, iar peştii în larg ne semnalau prezenţa prin sărituri demne de un caşalot, punându-ne răbdarea la grea încercare, ne încuraja citindu-ne dintr-o carte de rugăciuni găsită în cutia de scrisori cu o zi înainte: La început nu fost nimic, Nici apă nici peşte……
Reuşita unei partide de pescuit depinde în mare măsură de existenţa unui bucătar care pe lângă menirea de a gătii să asigure bonus pregătirea mesei, spălarea farfuriilor şi tacâmurilor respectiv să suporte remarci de genul:Asta nu-i ciorbă e ceai de peşte….;Peştele este prea ars …..;Când este gata masa, ne este foame……motiv pentru care ne gândim mereu la el atunci când nu reuşeşte să ne onoreze cu prezenţa.
Într-o primăvară timpurie la o partidă de pescuit la Barboşi Port, a încercat să ia o pauză, urmărind un joc de cărţi al altor confranţi atei în ale pescuitului, prilej în care maidanezii care ne dădeau târcoale s-au înfruptat din bunătăţile aduse şi binenţeles, din toată suflarea de pe malul apei, el a fost singurul vinovat.
Cireaşa de pe tort a fost atunci când fiind în afara orelor de serviciu, în piaţă la cumpărături cu tovarasii din asociaţie, pentru asigurarea meniului unei noi partie de pescuit ce urma să înceapă a doua zi , a fost căutat la serviciu de un membru al unui partid politic, aflat în vizită la Galaţi şi care indignat a dispus ca în săptămâna următoare să fie cercetat şi schimbat din funcţie tendenţios.
LISTA DE CUMPARATURI
Vorbele nu pot arăta de multe ori ceea ce gândim şi poate în scris avem răgazul de a prezenta calităţile care îl fac să fie un adevărat căpitan. Are răbdarea de a asculta şi a da sfaturi gândite prin prisma şcolii vieţii, în orice situaţii. O minte sclipitoare cu replici pline de umor care te fac să uiţi de problemele vieţii cotidiene şi de ce nu să nu te mai gândeşti că iar ai avut :Baftă la peşte ! De la el am învăţat ca niciodată să nu porţi pică indiferent de suferinţa produsă, iar tolerenţa şi înţelegerea celor din jurul tău sunt necesare într-o echipă indiferent că este soare sau cer înnorat. Un bucătar desevârşit care gestionează coşul zilnic mai abtir decât cea mai bună gospodină.
Acesta este Marius căpitanul nejucător al Asociaţiei Pescarilor Sportivi Feroviari şi Prietenii-VALURI DE CRAP, căruia îi acordăm în unanimitate statutul de:
Membru de onoare.
La mulţi ani !                                      

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu